Ambrus Bela

O cafenea e, in primul rind, un spectacol

Ambrus Bela

Ambrus Bela

La debutul primei campanii prezidentiale ce-l avea drept protagonist pe democratul Obama, ajuns “celebritate” peste noapte prin “star power”-ul conferit de reviste colorate, TV si YouTube, si doar cu ceva inaintea “inventarii” candidatei Sarah Palin care sa-l secondeze pe John McCain in alegeri, strategii staffului de campanie republican se intrebau nedumeriti cum poate un ins “fara nici o realizare personala” – referindu-se direct la Obama – sa candideze pentru functia suprema in stat si cum anume se construieste acel straniu sentiment in virtutea caruia sute de mii, milioane, de oameni il aclama pe acest “nimeni”. Incet, incet, pornind de la viata politica, la stirile ce ne invadeaza 24 de ore pe zi, cumva, pe traseu, nebagat in seama ori ingnorat cu buna stiinta, s-a infiltrat in toate dorinta justificata a omului simplu de a se si distra. Deci lucrul de care avea cea mai mare nevoie era tocmai spectacolul. Pe urma, fara spectacol nu s-a mai putut! Nici macar in business. Dar stiti ceva? Asa a fost mereu.

obama

Putinele surse ce vorbesc despre cafenelele Clujului, pomenesc la un moment dat ca afacerea mergea struna pe vremea dualismului austro-ungar, ca se faceau munti de bani din afacerea asta, mai ales ca existau printre angajati personaje emblematice, bunaoara ingrijitorul, chelnerul, barmanul, in mod surprinzator, persoane ce-ar trece astazi ca excesiv de cultivate, adica insi care vorbeau greaca, latina si franceza deopotriva, ingrijeau cartile din biblioteca proprie a cafenelei, comandau ziarele, asigurau indrumarea necesara tinerilor poeti ce frecventau localul, ii indrumau spre anume edituri, recomandau la ce spectacol de teatru sa te duci si la ce spectacol sa nici nu te gindesti, iti vindeau chiar si bilete, faceau fata unei conversatii cu scortosii profesori universitari ce frecventau “New York”-ul, asta dincolo de faptul ca se pricepeau la muzica, ca erau buni prieteni cu instrumentistii din orchestra cafenelei, ca se bateau pe umeri cu mesterul care curata lampile sau cu cel care curata cartile de joc. Sigur ca meseria lor de baza se lega numai si numai de bautura pe care o serveau! Va imaginati un asemenea barman astazi? Astazi, cind cu acneea abia uscata pe pometi, aproape oricine devine “bartender”?

Am avut surpriza sa intilnim, incercind sa ne angajam pe cineva la cafenea, la Francesca, un tinar ce cistigase numeroase concursuri, avea pagina web, blog, cont pe Facebook si Tweeter, o pagina profesionala pe LinkedIn, dar si canal pe YouTube. De “neratat”, daca doreai sa angajezi pe cineva! Arunca peste umar cu maxima dexteritate cani de cafea, le prindea apoi undeva in spate, la nivelul crupei, in numarul de jonglerie intrind rind pe rind zaharnita si shakerul, dar poate ca ar fi reusit sa-si agate fara probleme si niscaiva linguri de virful nasului daca-l lasam! Pai nu l-am angajat! Ar fi insemnat sa “tabloidizam” spectacolul de la Francesca.

Un amic al nostru, doctor, includea dorinta de a avea un local pe lista erotica scurta a oricarui barbat, alaturi de a te culca cu doua femei deodata si a avea un motor puternic la masina sau motocicleta. Ca un local iti schimba definitiv existenta, e un fapt! Insasi semnificatiile unor cuvinte banale sint altele aici. Caci una semnifica “Inca o cafea, va rog!” la 9 dimineata si alta la 9 seara, una e in fata unei scrumiere goale si cu totul alta in fata unei mese pline cind toti cei prezenti asteapta infrigurati sa se rostogoleasca din gura ta o fraza nespus de importanta pentru clipa aceea.

Greu de imaginat, asadar, ca o cafenea este si o afacere! Nu o “statie obligatorie”, cum probabil figureaza in galeria reprezentarilor boemei, unde pentru citeva monede iti poti cumpara niste timp ca sa-l petreci impreuna cu “cei de-o seama cu tine”. Greu de imaginat ca totul se poate cuantifica in bani, utilitati, furnizori, marfa, contabilitate, avize, registre unice, suprafata utila, clientela, marketing, si zeci de alti termeni care propriu-zis nu intereseaza pe nimeni. Caci toata lumea vrea sa vada un singur lucru: spectacolul!

kc

Hey, Pula! Amicul Joyce face toti banii

Cu ceva ani in urma, dupa o calatorie extenuanta, am poposit pe malul Mediteranei. Cu ochii cit cepele cautam o cafenea. Eram “deshidratati”, cum spunea prietenul meu. Am strimbat din nas la vreo doua cafenele, fie ca era una prea luxoasa, fie ca nu te imbia cu  nimic – cea de a doua, asa incit o a treia oprire musai trebuia sa fie una deosebita. “Uite, aici a baut cafea Hemingway“, mi-a spus brusc luminat la fata prietenul. Ne-am asezat, deci, si am primit doua “degetare” de cafea, dar un lucru sigur tin minte si astazi: gustul era sublin, iar cafeaua era mai tare decit orice bausem pina atunci, la Viena sau aiurea. Iar Hemingway asta, cu siguranta ca ne-a atras atentia. Si chiar daca exista o buna potrivire intre artisti, scriitori si cafenele, de multe ori ne facem (si noi, dar mai mult autoritatile) ca nu merita sa luam in seama asemenea amanunte. Bintuie inca “marii eroi” ai natiei pe la noi,  Mihai Viteazu, Cuza, ori acestia se ocupau de lucruri “serioase”, nu stateau pe terase, nu beau cafea. Iar artistii… si scriitorii… Artistii? Scriitorii? Cine, Eminescu? Poate ca avem prea puternice tendinte in a-i tine sub un clopot de sticla, sa-i salutam anual cu cite un sobor de preoti si sa le depunem cite o coroana. Deh, mortii cu mortii, viii cu viii. Iata, insa, cum ar putea fi “inviati” nitel cei care au contat mai mult sau mai putin pentru sufletul si devenirea noastra.

SANYO DIGITAL CAMERA

Pula, amfiteatrul roman

Tocmai in orasul Pula, in Croatia, renumit pentru amfiteatrul sau roman, incepind cu anul 2012, s-a nascut un festival inchinat titanului James Joyce, care a trait aici citeva luni (octombrie 1904 – martie 1905) si a predat limba engleza ofiterilor austrieci. La vremea aceea, Pula era un orasel din Imperiul Austro-Ungar. Nu e de mirare deci ca in Piata Portarata, la Cafe Uliks, Joyce inca sta asezat pe scaunul lui si priveste trecatorii intocmai ca odinioara. Este modelul croat de a transforma o poveste in ceva mai mult. Si, intocmai ca si amicul Hemingway, scriitorul irlandez produce o gramada de bani. Pentru croati. Pentru ca, nu-i asa, cine nu si-ar dori sa stea la masa cu James Joyce?

La Cafe Uliks (Pula)

La Cafe Uliks (Pula)

La Festivalul “Bloomsday” n-am ajuns. Aveam altele pe cap. Zic organizatorii festivalului ca Joyce iti clarifica toate problemele, si ca, in general, cartile destepte se adreseaza oamenilor destepti. Trebuie doar sa citesti. Si ce loc mai adecvat sa fie pentru asta decit chiar terasa cafenelei unde Joyce isi facea veacul.

Dincolo de astea, mai trebuie spus ca Joyce a ajuns la Pula venind dinspre cosmopolitul oras Trieste. La vremea aceea, tot parte a Imperiului. Si unde a zabovit ceva mai mult. Ca atare, aici, urmele lui James Joyce sint si mai vizibile! Un muzeu Joyce, un hotel Joyce, si desigur celebra statuie de pe pod. Si mai exista si un “circuit” pentru turisti, ce include – cum altfel? – si localurile unde scriitorul se inspira, discuta cu oamenii, sorbea cite o cafea sau cite un pahar de vin.

La Trieste.

La Trieste.

Aventura lui Joyce, in aceasta parte a lumii, s-a incheiat in 1919. La sfirsitul primului razboi mondial. Acum, italienii si croatii, transforma legenda in spectacol. Si o fac bine. Iar criticii literari le dau dreptate. Celebrele personaje nascocite de scriitorul irlandez tocmai aici s-au nascut, creioneaza existente consumate in orasul-port.

Iar de la spectacol si pina la scandal, nu e decit un pas. Mic. Se face ca in cursul acestui an, mai exact in aprilie 2013, Banca Centrala Irlandeza a emis o moneda comemorativa James Joyce, de 10 euro. Cele 10.000 de exemplare s-au vindut intr-o singura zi! Mostenitorul legal al scriitorului, Stephen Joyce, nepotul adica, a numit moneda realizata de designerul Mary Gregoiry drept “cea mai mare insulta adusa familiei”.

image

Moneda de 10 euro s-a vindut initial cu 46 de euro, dar a ajuns si la 155! Pe eBay. E drept, textul inserat pe moneda contine o greseala. Dar, oricum ar fi, un lucru ramine cit se poate de sigur: trei natiuni vind imaginea lui Joyce, cu profit. Si, dupa cum spuneam, nu e tocmai un caz singular. In Romania, insa, stiti vreo cafenea unde sa fi adastat vreun mare artist si acesta sa aiba statuie?

cofee5

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s