(1) De la primul ibric, la Tauffer, Wurscher, Weiss…

O istorie sentimentala a cafenelelor clujene

De la primul ibric, la Tauffer, Wurscher, Weiss…

65086_311733875594192_627593480_n

Cafeneaua Europa, in 1902 (cladirea actualului Consulat)

Ceea ce stim sigur, este ca prin veacul al XVII-lea, exista, teoretic, un singur local in oras unde puteai gasi cafea. Decenta, sau nu, istoria nu mai consemneaza! Stim doar ca era scumpa. Banuim, doar, ca era si fierbinte. Si-au mai trecut vreo 200 de ani ca si la Cluj sa se deschida cafenele propriu-zise. Ba inca, existenta unei cafenele reprezenta semnul clar al luxului. Nu e de mirare, asadar, daca foarte putinele marturii din acele timpuri mentioneaza voalat ca o cafea puteau servi doar aristocratii, industriasii, cei cu dare de mina.

Influenta turceasca asupra Transilvaniei (si nu numai), ne da posibilitatea sa intelegem ca era vorba despre celebra cafea la ibric. Paradoxal insa, licoarea turceasca a “invadat” Clujul venind dinspre Viena, Pesta si Oradea, adica dinspre vest, si nicidecum dinspre sud. Nu va ginditi la Clujul de azi! Ginditi-va la acel oras de provincie cu glod pe mijlocul ulitei, cu fintini pe strada, incorsetat de zidurile abia mai tirziu demolate de austrieci. Doar obiceiul in sine – consumul cafelei – era intrucitva turcesc. De altminteri, chiar a se vorbi despre ocupatia turceasca reprezenta un delict si era strict interzis, iar patronii localurilor se faceau direct raspunzatori pentru respectarea interdictiei! O banuiala tot avem, insa: putin le pasa “consumatorilor” clujeni de originea licorii si deopotriva de stapinirea turceasca de care ei personal nu au avut parte!

In secolele trecute, fara sa fi existat vreo rivalitate deschisa intre cafenele clujene si cele oradene, sau aradene, calatorii consemneaza diferentele uimitoare dintre acestea. In favoarea localurilor ce musteau de viata si spuiritualitate de pe malurile Crisului. Caci, atunci, ca si acum, Clujul suferea de un usor “complex de superioritate”, cel mai plenar manifestat la Cafeaua New York – unde profesorii refuzau sa se amestece cu industriasii, iar “magnatii” si-au obtinut propriul spatiu, despartit cu un snur rosu de restul lumii, spre revolta scriitorimii. Cel putin, asa aflam din cercetarile istoricului Gyarmati Zsolt.

Weisz Tauffer New York

In fine, din aceeasi sursa aflam ca, de regula, cafenelele functionau la parterul cladirilor, reglementarile din vremea dualismului austro-ungar obligind de altfel patronii sa asigure o inaltime corespunzatoare – de 4 metri – localurilor de acest gen. Locatia in mai reprezenta de regula un atu! Anume, ferestrele uriase si privelistea – pe de o parte, si faptul ca trecatorii te puteau vedea asezat la o masa intr-o cafenea eleganta – pe de alta parte, contribuiau virtos la “trierea” clientelei. Mult mai adecvata pentru saloanele aristocratiei raminea insa primul etaj, caci consumul cafelei in aceste zone private coincidea cu pretul prohibitiv al inceputurilor consumului de cafea la Cluj.

La inceput, explica istorici, cercetatori, scriitori, institutia cafenelei nu exista in acceptiunea de astazi. Se consolidasera, in schimb, citeva cofetarii celebre unde clientii puteau servi si o cafea buna, ba in unele cazuri mai puteau juca si “popice de masa”. Vorbim despre Adolf Tauffer, Jozsef Tauffer, Janos Wurscher, Ulrich Jozsef, Simon Ferenc, Subek Antal, Orban Jozsef   si Hermann Weisz, primii cofetari care s-au lansat in afaceri cu cafea.

Clujul de odinioara isi avea propriile reguli. Bunaoara, existau localuri unde nu se putea intra decit intr-o anume tinuta, ba inca si spatiul putea fi departit cu un snur rosu, asa cum am relatat deja, intr-o parte avind acces doar industriasii, aristocratii, profesorii. Lumea buna. “Plebea” sau poate clasa de mijloc ce se afla in plina formare, n-avea decit sa stea dincolo de snurul intins. Prin 1870, spre exemplu, Clujul avea o populatie de cca. 26.000 de locuitori si in jur de 1.400 de firme si mesteri. Deci, citi sa fi fost din acestia aristocratii, “magnatii” si notabilitatile?

Nu-i vorba, nici presa vremii nu vedea cu ochi buni cafeaua – pe care o descria drept o bautura scumpa si care aduce “maladii nervoase” (vorbim desigur de mijlocul sec. al XIX-lea), cum nu era prea elogioasa nici cind venea vorba de “cofetariile” cu functiuni de cafenea, si aici vorbim despre Casa Tauffer, despre care se zicea ca are prajituri “afumate”. O picanterie a istoricul Gyarmati Zsolt – care-l citeaza pe scriitorul si criticul Szabo Dezso, se refera exact la acest aspect! Cica, prajiturile lui Tauffer se impregnau atit de tare cu fum de tabac incit consumarea lor aproape ca satisfacea viciul pentru nicotina. In timpul zilei, Casa Tauffer functiona intr-adevar ca si cofetarie, dar seara se preschimba negresit in cafenea. Iar in cafenea, cum altfel, se fuma virtos.

Pe vremea aceea, seara apartinea liceenilor si studentilor la Casa Tauffer, caci mai accesibilele “debite de cafea” se inchideau in mod obligatoriu in jurul amiezii. De altfel, acestea nici macar nu erau considerate altfel decit simple pravalii. Iata ca peste ani, in zilele noastre, Casa Tauffer e tot… Casa Tauffer, doar ca acum nu e linga Parohie, ci linga “Casa Matei”, ii spune Jazz Cafe si are program non stop si . Lucrurile par sa se “agraveze”!

In fine, de mentionat ca pe vremuri, in aceasta casa functiona un salon literar de limba germana, firesc, intrucit familia Tauffer provenea chiar din Germania, unde se ocupa cu tapiteria de lux si a fost adusa la Sibiu de baronul von Bruckenthal, de unde – in cele din urma, fiind “preluati” de guvernatorul Banffy Gyorgy, s-au stabilit la Cluj. Povesti complicate se tes in jurul Casei Tauffer, printre altele au existat ipoteze ca ar fi apartinut unei grupari radicale masonice. Asa s-ar explica aici prezenta tipografului Martin Hochmeister cel Tinar (potrivit istoricului Tudor Salagean), dar si prezenta lui Ioan Piuariu Molnar, activitatile ‘subversive” ale acestora fiind insa in perfecta concordanta cu conceptele Imparatului Iosif al doilea “cel luminat”, autorul celebrelor edicte de toleranta religioasa. “Taufferienii”, zice-se, ar fi dorit continuarea reformelor initiate de Iosif al doilea, decedat tocmai in 1790. Anul construirii Casei Tauffer.

1892

Si-un ultim aspect! Nu stim precis cu cita bucurie mergea clujeanul de odinioara la cafenea, per total raminind consemnate doar citeva  nume ale localurilor mai rasarite: Grand, Korona, Tivoli, Kikaker, Europa (vezi foto) sau Honi. Aceasta din urma, nici macar localizata nu a mai fost. Nimeni nu mai stie in ce cladire a  functionat. (Va urma).

Ambrus Bela

cofee5

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s