Maria Popa / Bucuresti

La Jeg. Pentru lectura

mpopa

Maria Popa

Mi-am petrecut nopțile studenției într-o cafenea de lemn, făcută parcă din bețe de chibrit uriașe, oarecum just denumită „ La Jeg”. Firma roșie, din luminițe de Crăciun care luminau tot anul, mă ajuta de fiecare dată să detectez locul meu preferat de lectură pe timp de noapte. Se poate spune fără a greși că mi-am petrecut nopțile studenției „La Jeg”, unde mi-am întărit imunitatea și sistemul de valori.

Prima dată când am intrat „La Jeg” mi-am luat un suc al cărui gust m-a determinat să fac ceva necaracteristic mie: m-am uitat după termenul de valabilitate. Cu mari dificultăți, fiindcă patina timpului decolorase scrisul, am descifrat că sucul expirase cu un an înainte. M-am simțit ca acasă, înainte de Revoluție, în micul orășel de lângă mare, unde viața începea și se termina vara, când veneau turiștii. În restul anului, orașul era mort, cumpărai primăvara suc decolorat de atâta stat în soare, rămas de pe vremea când oprea în gară singurul tren, marfarul plin de chestii pentru turiști.

Poate am să povestesc ce s-a mai întâmplat „La Jeg”, cu altă ocazie.

lajeg

La Jeg

kc

Art Cafe

Deși se numește „Art Cafe” și te-ai aștepta să fie vreo cafenea boemă cu scoruri umflate, ia-ți gândul, nu despre asta e vorba! De fapt, e o speluncă cu rol de cantină de cartier, unde poți avea parte de o orgie culinară pantagruelică, asezonată cu muzici de duzină sau cu sângeroasele știri de la ora 5. Sau cu muzică de duzină și știri sângeroase, dacă ai nenorocul să nimerești într-o seară când lumea e pusă pe scandal și iese cu sânge.

Locul ăsta unde veșnic șontâcăie printre mese o găină micuță, rămasă cu mersul defect de la o operație parțial reușită, se află undeva în inima Bucureștiului, la intersecția dintre Centrul Vechi, un cartier dubios, magazinu’ Cocor și o biserică cu popi care vindecă energumeni.

Dacă îți cauți un vechi prieten bucureștean și i-ai pierdut adresa, cel mai probabil îl vei găsi aici, printre clienții fideli ai locului – alcoolici, precupețe, jurnaliști, interlopi, călugări, zugravi, șomeri, artiști, studenți, profi universitari. Cu mențiunea că unele categorii se suprapun, cum e, de pildă, cazul jurnaliștilor-interlopi.

Mâncarea e bună, trebuie doar să ai grijă la buzunare. Art Cafe e un fel de București în miniatură.

kc

cofee5

Leave a comment